Cler si laic

Cler şi laic -Un subiect evidenţiat în mod deosebit în momentul instituţionalizării bisericii. O dată cu mariajul bisericii cu Statul în perioada Imperiului Roman au avut loc mai multe schimbări în cadrul creştinismului care până atunci era o religie netolerată şi prigonită. Cu alte cuvinte, după ce a fost făcută trecerea de la biserica din catacombe la biserica instituţionalizată, are parte şi recunoaşterea slujitorilor bisericii ca oameni importanţi în societate. Aceştia primesc cinste, onoruri, beneficii, însă în acelaşi timp există o discrepanţă majoră între cleri şi laici.
          Totuşi, Scriptura vorbeşte despre slujitorii bisericii ca fiind oameni cu calităţi deosebite (1 Timotei 3). În învăţătura lui Pavel către ucenicul Timotei, slujitor în biserica din Efes, există o anumită cinste şi prudenţă în acuzaţiile aduse unui slujitor (1 Timotei 5:17-22).
         De asemenea, Biblia învaţă despre preoţia universală, adică a tuturor credincioşilor (1 Petru 2:9; Apocalipsa 1:6). Deci este justificată biblic deosebirea dintre cler si laici? Dacă da, atunci de ce amendează protestantismul şi neoprotestantismul această diferenţă? Dacă nu este justificată biblic atunci cum interpretăm textele care vorbesc despre preoţia universală?

Creationism sau Evolutionism?

        Cele două concepte au de-a face cu originea omului şi nu numai. Evoluţionismul consideră că Universul există de milioane de ani, că omul a evoluat din maimuţă iar maimuţa la rândul ei din alte animale şi animalele respective au evoluat din peşti iar peştii respectivi din nişte molecule iar prima moleculă din supa organică. A existat un Bing Bang, o explozie şi astfel a apărut viaţa. Creaţionismul afirmă că originea vieţii este în Dumnezeu. Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul, luminătorii, vegetaţia, animalele, peştii mării, păsările cerului şi omul. Acestea au fost făcute în şase zile de către Însuşi Dumnezeu.
         Există mai multe concepţii care doresc să împace cele două teorii: evoluţionismul şi creaţionismul prin fiat. Aceste concepţii de compromis sunt evoluţionismul deist, evoluţionismul teist şi creaţionismul progresiv. Millard Erickson.
         Provocarea este de o definire cât mai exactă a acestor teorii, şi afirmarea opiniei apoi argumentarea ei.    

Închinarea haiducilor...

Departe, frate, departe,
Departe şi nici prea foarte,
Sus, pe şesul Nistrului,
Pe pământul turcului;
Colo-n zarea celor culmi,
La groapa cu cinci ulmi,
Ce răsar dintr-o tulpină
Ca cinci fraţi de la o mumă,
Şedea Toma Alimoş,
Boier din Ţara de Jos;
Şedea Toma cel vestit
Lângă murgu-i priponit
Cu ţăruşul de argint
Bătut negru în pământ;
Şi pe iarbă cum şedea,
Mândră masă-şi întindea
Şi tot bea şi veselea
Şi din gură-aşa zicea:
— Închinare-aş şi n-am cui!
Închinare-aş murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
Şi de fugă numai bun;
Închinare-aş armelor,
Armelor, surorilor,
Dar şi ele-s lemne seci,
Lemne seci, oţele reci!
Închina-voi ulmilor,
Urieşii culmilor,
Că sunt gata să-mi răspunză
Cu freamăt voios de frunză,
Şi-n văzduh s-or clătina
Şi mie s-or închina!
Iată, mări, cum grăia,
Că-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
Şi se tot apropia.
Toma-ncet mi se scula,
Peste câmpuri se uita
Şi zărea un hoţoman
Pe-un cal negru dobrogean,
Pe-un cal sprinten voinicesc…
Plătea cât un cal domnesc.
Hoţomanul nalt, pletos
Cum e un stejar frunzos,
Era Manea cel spătos,
Cu cojoc mare, miţos,
Cu cojoc întors pe dos,
Şi cu ghioaga nestrungită
Numai din topor cioplită.
El la Toma-ncet venea
Şi din gură-aşa-i grăia:
— Alei! Toma Alimoş,
Boier din Ţara de Jos,
Ce ne calci moşiile
Şi ne strici fâneţele?
Boier Toma Alimoş
Îi da plosca cu vin roş:
— Să trăieşti, Mane fărtate!
Dă-ţi mânia după spate,
Ca să bem în giumătate.
Mane cu stânga lua,
Cu dreapta se înarma,
Paloşul din sân scotea,
Ş-aşa bine-l învârtea
Ş-aşa bine mi-l chitea,
Că pe Toma mi-l tăia
Pe la furca pieptului,
La încinsul brâului,
Deasupra buricului,
Unde-i greu voinicului.
Toma crunt se oţerea…
Mane-n scări se-nţepenea,
Dos la fugă şi punea.
— Alelei! fecior de lele!
Căci răpişi zilele mele!
De te-aş prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Şi cum sta de cuvânta,
Maţele şi le-aduna,
În coşuri şi le băga,
Pe deasupra se-ncingea
Şi la murgu-i se ducea
Şi cu murgu aşa grăia:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! dragul meu voinic!
De-ai putea la bătrâneţe
Cum puteai la tinereţe!
Murgul ochii-şi aprindea,
Necheza şi răspundea:
— Iată coama, sai pe mine
Şi de-acum te ţine bine,
Să-ţi arăt la bătrâneţe
Ce-am plătit la tinereţe!
Toma iute-ncăleca,
După Mane se lua
Şi mereu, mereu striga:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! murgul meu voinic,
Aşterne-te drumului
Ca şi iarba câmpului
La suflarea vântului!
Murgul mic se aşternea,
Mane-n lături se zărea,
Toma turba şi răcnea:
— Tăiatu-m-ai tâlhăreşte,
Fugitu-mi-ai mişeleşte.
De te-as prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Stăi pe loc să ne-ntâlnim,
Două vorbe să grăim,
Două vorbe oţelite
Cu paloşele grăite!
Mane-n lături tot fugea,
Iară Toma-l agiungea
Ş-aşa bine mi-l chitea,
Că din fugă mi-l tăia
Giumătate-a trupului
Cu trei coaste-a negrului!
Mane-n două jos cădea,
Toma murgului zicea:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! dragul meu voinic!
Ochii-mi se painginesc,
Norii sus se învârtesc.
Te grăbeşte, aleargă, fugi
Şi ca gândul să mă duci
Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cinci ulmi,
Că eu, murgule-oi muri,
Pe tine n-oi mai sări!
Iar când sufletul mi-oi da,
Când nu te-oi mai dezmierda,
Din copită să-ţi faci sapă,
Lângă ulmi să-mi faci o groapă,
Şi cu dinţii să m-apuci,
În tainiţă să m-arunci,
Ulmii că s-or clătina,
Frunza că s-a scutura,
Trupul că mi-a astupa.

                  Mi-am adus aminte zilele acestea de "Toma Alimos". Recitindu-l am înţeles că pentru cei ce au trăit pe meleagurile noastre era o nebunie închinarea la animale, la arme însă la natura era mai acceptabil...                    Mentalitatea aceasta a lui Toma Alimos se aseamănă cu mentalitatea acelor familii indiene care se închină copacului de cocos întrucât cu ajutorul acelui copac îşi satisfac nevoile de bază: bârne pentru casa, frunze pentru acoperiş, frânghii, suc, hrană, medicament, ulei şi altele.
                  Cu toate acestea, numai Dumnezeu merită închinarea noastră.