Who am I? Who are you?

          Deşi întrebarea ne poate trimite pe tărâmul psihologiei totuşi aş încerca să indic spre tărâmul spiritual. Pentru aceasta este nevoie de un ghid pentru lumea spirituală - Biblia. Pentru a rămâne în limitele spiritualităţii creştine şi a nu rătăci în alte spiritualităţi, ghidarea după Sfânta Scriptură este obligatorie.
Scriptura conţine conceptul de identitate "în Hristos" dezvoltat în cartea Efeseni dar de asemenea există în nenumărate rânduri şi alte "şifoniere" din care putem observa identitatea noastră din "hainele" care le purtăm.   Una dintre aceste "haine" este modul în care ne raportăm la Dumnezeu.
         Când se identifică în epistolele adresate bisericilor locale, deşi era evreu, apostolul Pavel nu face apel nici la spiţa de neam, nici la şcoala pe care a urmat-o (a învăţat la picioarele lui Gamaliel), nici la activităţile lui misionare ci la relaţia lui cu Dumnezeu, la modul în care se raporta el la Dumnezeu.
         Cei trei termeni: 1. "Doulos" - rob, 2. "aphorismenos" - pus deoparte şi 3. apostol - însumează raportarea lui la Dumnezeu. Aceste concepte erau cunoscute de contemporanii săi şi aveau un impact deosebit. Să ne imaginam un om din secolul I, din teritoriul stăpânit de Imperiul Roman. Acest om are cetăţenie romană, este absolvent la o universitate cunoscută şi se legitimează ca un sclav, rob. Cu părere de rău constatăm că modul în care ne identificăm noi cei care suntem "copii ai Domnului" nu mai avem acelaşi impact, în societate, pe care îl produceau primii creştini.
           Provocarea este de a  găsi modul în care să ne legitimăm noi, cei "născuţi din nou", care să aibă cu adevărat un impact asupra societăţii. Termenul de "creştin", deşi este biblic, a suferit modificări în conţinutul său, dobândind o conotaţie peiorativă mai ales în perioada medievală şi chiar dacă nu este pentru toţi un termen peiorativ, este cel puţin foarte vag - "toţi sunt creştini". Cei convertiţi, în prezentarea mărturiei lor, vorbesc de creştini adevăraţi şi creştini falşi. Totuşi când te "legitimezi" e greu de fiecare dată să oferi toate acele condiţii care îl fac pe un om creştin adevărat, mai ales atunci când nu ai stârnit nici o sete, nici o curiozitate prin termenul de creştin. (Atenţie!!! Nu propun să renunţăm la acest termen biblic important şi atât de drag nouă, celor care suntem urmaşi ai lui Cristos ci modul în care am putea stârni interes şi în acelaşi timp de a oferi din start "un nume şi o adresă spirituală" care pot fi digerate mai uşor de ceilalţi oameni). Deşi era creştin, apostolul Pavel nu s-a prezentat în acest fel ci într-un mod diferit. Porecla de "pocăiţi" are o istorie asemănătoare cu cea a termenului de creştin doar că este întrebuinţată local - în România. Aşteptăm propunerile...

Închinarea cu ajutorul muzicii

          Deşi un subiect controversat totuşi Scriptura defineşte închinarea autentică ca o închinare în duh şi adevăr (Ioan 4), o închinare cu evlavie şi cu frică (Evrei 12:28). Instrumentele muzicale nu fac parte din închinare la fel cum videoproiectorul, băncile, microfoanele nu fac parte din închinare ci în cel mai bun caz pot ajuta închinarea credincioşilor. Instrumentele muzicale pot disciplina cântarea bisericii dar ele nu se pot închina Domnului pentru că nu au suflete. Lauda nu este strâns legată de muzică deoarece un credincios îl poate lăuda pe Dumnezeu prin cântare la fel de bine prin rugăciune sau prin faptele bune, trăirea Cuvântului.
          Instrumentele muzicale nu trebuie să înlocuiască lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu. Predicarea Cuvântului este cea care pregăteşte sau conduce închinarea sufletului. Odată înţelese şi crezute doctrinele harului lui Dumnezeu cu ajutorul Duhului Sfânt, pot produce acele sentimente care înalţă sufletul, acel "m-a uns la suflet", dar a fabrica aceleaşi sentimente, aceea stare emoţională cu ajutorul muzicii fără mesajul clar al acestor doctrine biblice este strict interzisă în închinarea biblică, închinarea creştină. Acel tip de sentimente fabricate de muzică şi nu izvorâte din doctrinele harului lui Dumnezeu poate fi numită o închinare asemenea păgânilor şi nicidecum una în duh şi adevăr.
           Expresia "în duh" nu se referă la o închinare extatică ci una spirituală, duhovnicească adică nu una condiţionată şi focalizată pe lucrurile materiale, palpabile, plăcute ochiului, estetice. Definiţia închinării oferită de Domnul Isus "în duh şi adevăr" trasează limitele închinării autentice. Nu se poate să te fi închinat într-o zi fără să fi înţeles mai întâi Cuvântul şi să fi fost copleşit de lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu pentru tine, astfel încât să îţi înfăţişezi înaintea Celui Nevăzut, duhul tău zdrobit. Lauda prin cântare este izvorâtă din această experienţă cu Dumnezeu. Dar în acelaşi timp închinarea este cu evlavie şi cu frică, nu cu orice fel de manifestare. 
            În concluzie nu se poate să te fi închinat dar tu să nu fi înţeles nimic din Cuvântul Său, fără să îţi fi căit inima în Faţa Lui. De asemenea nu se poate să te fi închinat în mod autentic, biblic fără să fi conştientizat teama şi frica de Dumnezeu (reverenţa).   

Cina Domnului II

         Am promis şi cea de-a doua aliteraţie despre semnificaţia actului Cinei Domnului. Aliteraţia va fi extrasă din textul biblic Luca 22:7-20. "Pâinea" este unul din cele două elemente ale acestui act liturgic.

P - poruncă - Această practică a fost poruncită de Domnul Isus ucenicilor (v.7-12, 19c).
Â- întâlnire - când stai la "Masă" cu El îl cunoşti mai bine, El se descoperă (v.14-16,24:30,31).  
I - imagine - cele două elemente formează o imagine a morţii Domnului Isus (v.19-20).
N - nădejdea revenirii Domnului Isus (v. 18).
E - Euharistia = mulţumire, este un timp în care Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru mântuirea oferită (v. 17, 19).

         Din nou provocarea este de a împărtăşi experienţe şi a ne ajuta să fim mult mai conştienţi de semnificaţia acestui act lăsat de Dumnezeu pentru Biserică.

Cina Domnului

          Chiar dacă este prea devreme pentru amintiri din anul 2012, totuşi Dumnezeu ne porunceşte să ne aducem aminte de lucrarea Fiului pentru mântuirea noastră. Orice dogmatic sau istoric creştin poate observa că subiectul "euharistia" sau "Cina Domnului" este unul foarte controversat. Motivele pentru care este atât de controversat sunt multiple şi nu dorim să le examinăm aici. Dar a fost un subiect care mi-a stârnit interesul în anii 2010-2011 într-un mod deosebit datorită consacrării mele în cadrul bisericii pe acest domeniu, de administrare a Cinei Domnului. Responsabilitatea încredinţată m-a determinat să studiez mai îndeaproape această problemă şi în continuare rămâne un subiect neexplorat într-un mod deplin.
           În urma studierii textelor clare şi care tratează acest subiect am ajuns la două aliteraţii care ne ajută să ne amintim mult mai uşor de fiecare dată ce înseamnă pentru creştinii baptişti (dar nu numai) acest act al Cinei Domnului:
Prima aliteraţie este extrasă în mod special din textul din 1 Corinteni 11. Iniţialele formează cuvântul "VINUL"

Vestirea morţii Domnului Isus (v.26).
Imaginea morţii Domnului Isus (v.24-25).
Nădejdea vieţii veşnice (v. 26 "până va veni el").
Unitatea credincioşilor (v. 33-34)
Legământ (v. 27-32) nu actul Cinei este legământul ci doar ne aducem aminte de legământul în care suntem cu Dumnezeu pe baza lucrării Domnului Isus făcută la Golgota.

           Cea de-a doua aliteraţie va urma în următoarele postaţii. Eram în adolescenţă când m-am convertit şi deja aveam privilegiul de a participa la acest act solemn al închinării bisericii dar într-o duminică dimineaţa când biserica lua parte la Cina Domnului am învăţat o lecţie importantă şi dureroasă. Totul a început de acasă când m-am certat cu mama mea iar la în mijlocul adunării, Dumnezeu m-a cercetat prin Cuvânt şi a început în inima mea procesul de pocăinţă. Mi-am recunoscut păcatul în rugăciune şi am înţeles că nu eram vrednic să particip la Cina Domnului din cauză că nu mi-am încheiat procesul de pocăinţă, mai trebuia să cer iertare mamei mele, şi să renunţ la acel păcat. Aici este un caz legat de o experienţă personală dar care poate însemna o lecţie, un semnal de alarmă pentru fiecare: Cum particip eu la Cina Domnului? Oare mai înţelegem ce comunică biserica la actul acesta, ce trebuie să conştientizeze fiecare credincios şi cât de importantă este cercetarea personală?