duminică, 1 ianuarie 2012

Cina Domnului

          Chiar dacă este prea devreme pentru amintiri din anul 2012, totuşi Dumnezeu ne porunceşte să ne aducem aminte de lucrarea Fiului pentru mântuirea noastră. Orice dogmatic sau istoric creştin poate observa că subiectul "euharistia" sau "Cina Domnului" este unul foarte controversat. Motivele pentru care este atât de controversat sunt multiple şi nu dorim să le examinăm aici. Dar a fost un subiect care mi-a stârnit interesul în anii 2010-2011 într-un mod deosebit datorită consacrării mele în cadrul bisericii pe acest domeniu, de administrare a Cinei Domnului. Responsabilitatea încredinţată m-a determinat să studiez mai îndeaproape această problemă şi în continuare rămâne un subiect neexplorat într-un mod deplin.
           În urma studierii textelor clare şi care tratează acest subiect am ajuns la două aliteraţii care ne ajută să ne amintim mult mai uşor de fiecare dată ce înseamnă pentru creştinii baptişti (dar nu numai) acest act al Cinei Domnului:
Prima aliteraţie este extrasă în mod special din textul din 1 Corinteni 11. Iniţialele formează cuvântul "VINUL"

Vestirea morţii Domnului Isus (v.26).
Imaginea morţii Domnului Isus (v.24-25).
Nădejdea vieţii veşnice (v. 26 "până va veni el").
Unitatea credincioşilor (v. 33-34)
Legământ (v. 27-32) nu actul Cinei este legământul ci doar ne aducem aminte de legământul în care suntem cu Dumnezeu pe baza lucrării Domnului Isus făcută la Golgota.

           Cea de-a doua aliteraţie va urma în următoarele postaţii. Eram în adolescenţă când m-am convertit şi deja aveam privilegiul de a participa la acest act solemn al închinării bisericii dar într-o duminică dimineaţa când biserica lua parte la Cina Domnului am învăţat o lecţie importantă şi dureroasă. Totul a început de acasă când m-am certat cu mama mea iar la în mijlocul adunării, Dumnezeu m-a cercetat prin Cuvânt şi a început în inima mea procesul de pocăinţă. Mi-am recunoscut păcatul în rugăciune şi am înţeles că nu eram vrednic să particip la Cina Domnului din cauză că nu mi-am încheiat procesul de pocăinţă, mai trebuia să cer iertare mamei mele, şi să renunţ la acel păcat. Aici este un caz legat de o experienţă personală dar care poate însemna o lecţie, un semnal de alarmă pentru fiecare: Cum particip eu la Cina Domnului? Oare mai înţelegem ce comunică biserica la actul acesta, ce trebuie să conştientizeze fiecare credincios şi cât de importantă este cercetarea personală?

Un comentariu:

  1. da e f important sa te cercetezi si sa fii in pace cu toti ,si sa aintinzi maini curate cand stai la masa cu Dnul.

    RăspundețiȘtergere