Sfantul Bonifatie

             Astăzi, Biserica ortodoxă îl sărbătoreşte pe acest om care a avut parte de o viaţă controversată. Viaţa lui Bonifatie s-a desfăşurat în perioada lui Diocleţian 284-305 d.Hr. în cel mai important oraş al lumii de atunci, Roma. Condiţia sa socială era de sclav, dar aceasta nu l-a împiedicat să profite de tinereţea şi frumuseţea sa. Stăpâna sa era Aglaia, fiica proconsulului Romei. Aglaia era foarte bogată, necăsătorită şi cu moravuri uşoare. Astfel că Aglaia trăia cu Bonifatie în desfrâu.

         După mulţi ani de trăire în păcat Aglaia a dorit în casa ei moaşte ale ucenicilor, astfel l-a trimis pe Bonifatie să îi aducă ceea ce dorea. Însă Bonifatie ajungând în Tarsul Ciliciei într-o vreme de prigoană din partea păgânilor a fost prigonit, a fost decapitat după mai multe torturi doar pentru faptul că a afirmat cu statornicie că el este creştin.Toată această schimbare radicală a vieţii lui se datorează drumului de la Roma la Tars, timp în care Bonifatie a meditat la viata lui, la păcatele lui, la curăţia pe care trebuia să o deţină ca un purtător al moaştelor mucenicilor. 

            O serie de minuni sunt descrise de tradiţie cu privire la torturarea trupului său şi cu privire la moartea sa. Viaţa lui este descrisă ca un opus al curăţiei vieţii lui Iosif fiul lui Iacov şi asemenea curajului celor trei prieteni a lui Daniel care au fost aruncaţi în cuptorul cu foc. Schimbarea vietii lui e asemănătoare cu a tâlharului de pe cruce. Aglaia este cea care a plătit cu bani grei aducerea rămăşiţelor lui Bonifatie la Roma. Aglaia a ridicat de fapt şi biserica din centrul Romei de atunci cu moaştele lui Bonifatie.

             Provocarea pentru discuţii poate fi stârnită de următoarele întrebări: De unde ştim că e adevărată istoria aceasta? Ce este istorie şi ce este mit în povestea asta? Care sunt meritele lui deosebite pentru care să ne amintim de el? Care sunt calităţile care trebuie să le avem şi noi pe care le-a avut acest personaj Bonifatie? Un om cu asemenea calităţi merită închinarea noastră? Care este diferenţa dintre cinstire şi închinare? Cum poţi cinsti pe cineva? Bonifatie avea merite mai deosebite ca alţii sau avea relaţiile mai deosebite care au influenţat o anumită cinstire a lui?

            

              

Sfântul Daniil Sihastru

Ion Neculce scrie despre Daniil Sihastru în cartea sa "O samă de cuvinte" (Bucureşti: Minerva, 1980), p. 13-14. După acest text de legendă Dimitrie Bolintineanu pune în versuri viaţa lui Daniil Sihastru.

"Iară Ştefan-vodă, mergând de la Cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ,unde trăie un părinte sihastru, pre anume Daniil. Şi bătând Ştefan-vodă în uşa sihastrului, să-idescuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară pănâ ş-a istovi ruga. Şi după ce ş-auistovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă. Şi s-au ispovedit Ştefan-vodă la dânsul.Şi-au întrebat Ştefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul au dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ceva izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii. Deciau şi purces Ştefan-vodă în sus pe la Cernăuţi şi pre la Hotin şi au strânsu oaste, feliuri de feliuride oameni. Şi au purces în gios. Iar turcii, înţălegând că va să vie Ştefan-vodă cu oaste în gios, aulăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o mai bate şi au început a fugi spre Dunăre. Iar Ştefan-vodă auînceput a-i goni în urmă şi a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Şi întorchându-s-înapoi Ştefan-vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voroneţul. Şi au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghie"    Ion Neculce

Daniel Sihastru

 Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
— „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!"
— „Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune."
— „Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?"
Daniel Sihastru domnului a zis
— „Ma înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totd-odată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!"

După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii nalță-o monastire.

 Dimitrie Bolintineanu

Din aceste două texte se pot observa câteva principii care sunt importante pentru orice creştin:

1. În primul rând Dumnezeu şi apoi oamenii. Comunicarea cu Dumnezeu şi apoi cu oamenii.

2. O gândire înţeleaptă vine în urma unei relaţii strânse cu Dumnezeu.

3. Izbânzile venite din mâna lui Dumnezeu trebuie comemorate.

Aceste principii după care şi-a trăit viaţa Daniil Sihastru sunt afirmate de Scripturi cu mult timp înainte.

1. Evanghelia după Matei 6:33 afirmă primul principiu - "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. "

2. Epistola lui Iacov 1:5-8 afirmă al doilea principiu - "5. Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mana larga si fara mustrare, si ea ii va fi data.6. Dar s-o ceara cu credinta, fara sa se indoiasca deloc: pentru ca cine se indoieste seamana cu valul marii, tulburat si impins de vant incoace si incolo.7. Un astfel de om sa nu se astepte sa primeasca ceva de la Domnul, 8. caci este un om nehotarat si nestatornic in toate caile sale."

3. Iosua 4: 5-7 - "Treceti inaintea chivotului Domnului Dumnezeului vostru, in mijlocul Iordanului, si fiecare din voi sa ia o piatra pe umar, dupa numarul semintiilor copiilor lui Israel, 6. pentru ca acesta sa fie un semn de aducere aminte in mijlocul vostru. Cand vor intreba copiii vostri intr-o zi: "Ce inseamna pietrele acestea pentru voi?" 7. Sa le spuneti: "Apele Iordanului s-au despicat in doua inaintea chivotului legamantului Domnului; cand a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat in doua, si pietrele acestea sa fie intotdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel."

 
Chilia lui Daniil Sihastru

Dumnezeu se separă de beţivi

Proverbe 23 prezintă discursul împotriva oricărei lăcomii. Conform Proverbe 22:17 – 21 şi 24:23 aceste lucruri sunt cugetate şi aşternute de către împăratul Solomon pentru fiul său Roboam. Totuşi, autorul este Dumnezeu iar Solomon a scris inspirat de Duhul Sfânt pentru orice om care doreşte să se lase învăţat ca un fiu de către glasul sfătuitor al unui Tată. Dumnezeu ne învaţă astfel prin Solomon că lăcomia de bucate alese, de bogăţie sau de băutură nu provin din înţelepciunea duhovnicească. În mod special lăcomia de beţie este tratată în cea mai mare parte a acestui capitol. În continuare se va răspunde la întrebarea: „De ce lăcomia de beţie este amendată de Dumnezeu?”.

1. Dumnezeu amendează lăcomia de beţie deoarece ea sărăceşte casa – Proverbe 23:20-21.
2. Dumnezeu   amendează   lăcomia  de   beţie   deoarece  stârneşte certuri –

      Proverbe 23:22-23.

3. Dumnezeu   amendează   lăcomia  de   beţie   deoarece  stârneşte curvia –      

Proverbe 23:26-28.

4. Dumnezeu amendează lăcomia de beţie deoarece stăpâneşte corpul – Proverbe 23:29-35.

Proverbe 23:19-35

19. Asculta, fiule, si fii intelept; indreapta-ti inima pe calea cea dreapta.
20. Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se imbuiba cu carne.
21. Caci betivul si cel ce se deda la imbuibare saracesc, si atipirea te face sa porti zdrente.
22. Asculta pe tatal tau, care te-a nascut, si nu nesocoti pe mama ta, cand a imbatranit.
23. Cumpara adevarul si nu-l vinde, intelepciunea, invatatura si priceperea.
24. Tatal celui neprihanit se inveseleste, si cel ce da nastere unui intelept se bucura.
25. Sa se bucure tatal tau si mama ta, sa se inveseleasca cea care te-a nascut.
26. Fiule, da-mi inima ta si sa gaseasca placere ochii tai in caile mele.
27. Caci curva este o groapa adanca, si straina o fantana stramta.
28. Ea pandeste ca un hot si mareste intre oameni numarul celor stricati.
29. Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftarile? Ale cui sunt neintelegerile? Ale cui sunt plangerile? Ale cui sunt ranirile fara pricina? Ai cui sunt ochii rosii?
30. Ale celor ce intarzie la vin si se duc sa goleasca paharul cu vin amestecat.
31. Nu te uita la vin cand curge rosu si face margaritare in pahar; el aluneca usor,
32. dar pe urma ca un sarpe musca si inteapa ca un basilic.
33. Ochii ti se vor uita dupa femeile altora, si inima iti va vorbi prostii.
34. Vei fi ca un om culcat in mijlocul marii, ca un om culcat pe varful unui catarg.
35. "M-a lovit… dar nu ma doare!… M-a batut… dar nu simt nimic! Cand ma voi trezi? Mai vreau vin!"

Vulturul

Eram în Făgăraş când am văzut ultima dată un vultur. E un sentiment aparte când încerci să identifici o pasăre din înaltul cerului şi în momentul în care ţi-ai dat seama să strigi: „E un vultur!”, cerul senin devine doar fundalul pe care îţi roteşti privirile urmărind atent traseul vulturului. Vulturul planează maiestuos cu aripile robuste aproape fără să le mişte. Biblia avertizează că urma vulturului pe cer nu poate fi trasată, e greu de reconstituit, aşa că nu vă obosiţi. Totuşi există câteva caracteristici ale vulturului care ne pot folosi ca lecţii de viaţă.

1. Vulturul nu zboară în mod liniar, nu este călător dar întotdeauna zboară spre soare.
2. Vulturul are răbdare să găsească prada, aşteaptă momentul potrivit şi atunci o atacă.
3. Vulturul întotdeauna se înalţă deasupra furtunii.
4.  Vulturul îşi loveşte ciocul şi ghearele de stâncă când acestea sunt prea încovoiate pentru ca să poată din nou să prindă pradă şi să se hrănească, altfel ar muri. Vulturul nu renunţă nicioadată.
5. Vulturul nu-şi corcoleşte puii până când îi omoară ci atunci când vine vremea îi aruncă din cuibul de pe stâncă pentru ca să înveţe să zboare. Vulturul ştie să-şi pregătească puii pentru greutăţile vieţii.

Vulturul poate fi omorât de o insectă foarte mică care îi intră în ureche, de aceea vulturul trăieşte la înălţime acolo unde insectele acestea nu pot trăi. Deşi e necesar să coboare  pentru prăzile sale totuşi nu rămâne în acel loc. Vulturul nu se satură să trăiască la înălţime. 

Concediul de odihnă

          Luna August este cunoscută drept luna concediilor. Concediul în constituţia României priveşte atât cel de odihnă cât şi cel prenatal, decesul rudelor, neplătit şi cel de căsătorie. Concediul e definit ca o pauză acordată prin lege salariaţilor, cu alte cuvinte libertatea de a nu mai presta servicii pentru o anumită perioadă de timp fără a pierde dreptul la remuneraţie. Deci, concediu = scutire legală.

De ce trebuie profitat de concediul de odihnă?

1. Concediul de odihnă face diferenţa dintre salariat şi rob. Trist este că uneori patronii nu oferă dreptul la această libertate a angajatului ci este dispus să plătească luna de concediu ca un al treisprezecelea salariu pe an iar muncitorul să nu lipsească. Nu este legal dar se practică în unele cazuri. De cele mai multe ori angajaţilor le convine acest târg ilegal fiind mulţumiţi şi chiar bucuroşi că pot primii 2 salarii într-o lună şi mai pot face o investiţie. Totuşi prin această practică salariatul trece în ani de zile la condiţia de rob. În concluzie, zilele de odihnă au aceeaşi semnificaţie ca ziua de odihnă – Sabatul la evrei şi Duminica, prima zi a săptămânii în creştinism – Deuteronom 5:15.
2.  Concediul de odihnă poate fi dedicat familiei. Este dificil să auzi că soţul merge în concediu fără soţie sau invers. Aceste zile sunt momentul oportun pentru întărirea relaţiilor de familie. Construieşti amintiri împreună, petreci zilele întregi împreună ceea ce este imposibil în timpul anului când cel puţin 8 ore din 24 nu te vezi la faţă cu celălalt. În unele cazuri în unii ani din istoria familiei respective aceste zile sunt momentul oportun de stopare a răcirii relaţiei dintre cei doi, de rezolvare a unei crize apărută pe parcursul anului în relaţia cu celălalt. Prezenţa ta e mult mai intensă în viaţa copiilor decât în restul anului, ai mai mult timp de joacă, de observare a comportamentului din întreaga zi şi chiar de comunicare mai deosebită. Este important de amintit şi vizitarea rudelor care în restul anului este greu sau chiar imposibil de vizitat. În concluzie, concediul de odihnă poate oferi posibilitatea de a întări relaţiile în familie.
3. Concediul de odihnă poate dărui un suflu nou în meseria sau vocaţia personală. Pauza de la servici alungă rutina şi poate aduce o nouă perspectivă asupra muncii, înviorează relaţiile cu colegii de muncă, cu şefii. În timpul de concediu părtăşia cu Dumnezeu poate fi mai intensă şi se pot reevalua principiile, relaţiile, spiritualitatea, sfinţenia dar şi chiar părerea lui Dumnezeu despre locul de muncă, perspectiva lui Dumnezeu pentru viaţa mea în următorul an.
4. Concediu de odihnă protejează sănătatea noastră medicală. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca angajaţi să se îmbolnăvească de stresul de la locul de muncă, să leşine de prea multe ore de lucru în perioade prelungite sau chiar să moară din cauza stresului. Astfel, concediul este un remediu bun pentru sănătate.

         Desigur concediul are şi probleme lui, poate deveni un dezastru în loc de bucurie dar acesta nu este un motiv să uităm că suntem oameni liberi, avem familii şi avem un Dumnezeu care doreşte să fie implicat până şi în locul nostru de muncă.

Cine sunt creştinii baptişti din punct de vedere istoric?

         Creştinismul este strâns legat de Isus Cristos – Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime care, prin evenimentul Întrupării Sale pe pământ, a împărţit istoria în două mari ere: înaintea erei noastre şi era noastră adică înainte de Cristos şi după Cristos. Credincioşii au primit numele de creştini pentru prima dată în Antiohia conform textului biblic din Faptele Apostolilor 11:26. Biserica primară nu avea nici un nume cunoscut de noi astăzi prin diferitele denominaţii, culte sau secte, gen catolic, ortodox, luteran, calvin, anabaptist, baptist, penticostal, creştin după evanghelie, adventist, martorii lui Iehova, Brahmanist sau altele.

        Primul nume pe care creştinii l-au primit odată ce au ajuns o religie acceptată şi impusă în Imperiul Roman a fost numele de Biserică Universală adică Biserica Catolică. Numele acesta trădează monopolul pe care a dorit să-l aibă în Imperiul Roman. Aceasta a fost singura denominaţie creştină până în 1054 când există o ruptură clară şi oficială a bisericii din Imperiul Bizantin cu conducerea la Constantinopol. Astfel există două denominaţii în cadrul religiei creştinismului: denominaţia catolică în Apus şi denominaţia ortodoxă în Răsărit. Numele ortodox se traduce drept credicnios. Cu siguranţă acest nume făcea distincţia între cei care erau credincioşi drepţi şi cei care nu erau drept credincioşi.

         Din anul 1054 când a avut loc prima ruptură în cadrul religiei creştine, următoarea ruptură a avut loc după anul 1500. Această ruptură care a avut loc în cadrul Bisericii Catolice a început în două ţări diferite, respectiv Germania şi Anglia. În Germania dorinţa de reformă a lui Martin Luther a sfârşit prin ruptura oficială din 1517. Desigur că de la el vine numele de luteran pe care îl poartă denominaţia care i-a preluat învăţătura. Jean Calvin a dus această reformă începută în Germania şi în Franţa de astăzi (pe atunci Geneva era parte din Elveţia). Cei care i-au urmat învăţura s-au numit Calvini după mentorul lor. În Anglia, reforma oficială începuse mai devreme. A existat în primul rând ruptura creată de Henrich al VIII –lea faţă de Biserica Romei adică Biserica Catolică. Astfel, împăratul Angliei, Henrich al VIII-lea, a instituit o Biserică de Stat numită Biserica Anglicană. Această biserică a ajuns să treacă şi ea prin crize spirituale astfel că uniii membrii deveniseră nemulţumiţi de lipsa de moralitate şi îndepărtarea de Biblie. Astfel, au existat două categorii de nemulţumiţi: unii numiţi separatişti tocmai pentru că s-au separat oficial de Biserica de Stat şi alţii puritani pentru că doreau  să trăiască în mod curat în cadrul Bisericii de Stat.

           Din aceste două categorii de nemulţumiţi de starea Bisericii Anglicane s-a format Biserica Baptistă în anul 1609. De aici s-a răspândit în Olanda, Germania, America, Scoţia şi în toată lumea. Termenul de baptist îşi are originea în cuvântul grecesc baptizo care înseamnă a boteza.

Michael Reeves, Introducere în Reformă, Oradea: Făclia, 2011.  

Eearle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Oradea: Cartea Creştină, 2007.

Timothy George, Teologia Reformatorilor, Oradea: Editura Institutului Biblic “Emanuel” Oradea, 1998.

A.G.Dickens, Reformation and Societyîn sixteenth-century Europe, Spain: Thames and Hudson, 1966.

Keoth G. Parker, Baptists in Europe, Nashville: Broadman Press, 1982.

Who am I? Who are you?

          Deşi întrebarea ne poate trimite pe tărâmul psihologiei totuşi aş încerca să indic spre tărâmul spiritual. Pentru aceasta este nevoie de un ghid pentru lumea spirituală - Biblia. Pentru a rămâne în limitele spiritualităţii creştine şi a nu rătăci în alte spiritualităţi, ghidarea după Sfânta Scriptură este obligatorie.
Scriptura conţine conceptul de identitate "în Hristos" dezvoltat în cartea Efeseni dar de asemenea există în nenumărate rânduri şi alte "şifoniere" din care putem observa identitatea noastră din "hainele" care le purtăm.   Una dintre aceste "haine" este modul în care ne raportăm la Dumnezeu.
         Când se identifică în epistolele adresate bisericilor locale, deşi era evreu, apostolul Pavel nu face apel nici la spiţa de neam, nici la şcoala pe care a urmat-o (a învăţat la picioarele lui Gamaliel), nici la activităţile lui misionare ci la relaţia lui cu Dumnezeu, la modul în care se raporta el la Dumnezeu.
         Cei trei termeni: 1. "Doulos" - rob, 2. "aphorismenos" - pus deoparte şi 3. apostol - însumează raportarea lui la Dumnezeu. Aceste concepte erau cunoscute de contemporanii săi şi aveau un impact deosebit. Să ne imaginam un om din secolul I, din teritoriul stăpânit de Imperiul Roman. Acest om are cetăţenie romană, este absolvent la o universitate cunoscută şi se legitimează ca un sclav, rob. Cu părere de rău constatăm că modul în care ne identificăm noi cei care suntem "copii ai Domnului" nu mai avem acelaşi impact, în societate, pe care îl produceau primii creştini.
           Provocarea este de a  găsi modul în care să ne legitimăm noi, cei "născuţi din nou", care să aibă cu adevărat un impact asupra societăţii. Termenul de "creştin", deşi este biblic, a suferit modificări în conţinutul său, dobândind o conotaţie peiorativă mai ales în perioada medievală şi chiar dacă nu este pentru toţi un termen peiorativ, este cel puţin foarte vag - "toţi sunt creştini". Cei convertiţi, în prezentarea mărturiei lor, vorbesc de creştini adevăraţi şi creştini falşi. Totuşi când te "legitimezi" e greu de fiecare dată să oferi toate acele condiţii care îl fac pe un om creştin adevărat, mai ales atunci când nu ai stârnit nici o sete, nici o curiozitate prin termenul de creştin. (Atenţie!!! Nu propun să renunţăm la acest termen biblic important şi atât de drag nouă, celor care suntem urmaşi ai lui Cristos ci modul în care am putea stârni interes şi în acelaşi timp de a oferi din start "un nume şi o adresă spirituală" care pot fi digerate mai uşor de ceilalţi oameni). Deşi era creştin, apostolul Pavel nu s-a prezentat în acest fel ci într-un mod diferit. Porecla de "pocăiţi" are o istorie asemănătoare cu cea a termenului de creştin doar că este întrebuinţată local - în România. Aşteptăm propunerile...

Închinarea cu ajutorul muzicii

          Deşi un subiect controversat totuşi Scriptura defineşte închinarea autentică ca o închinare în duh şi adevăr (Ioan 4), o închinare cu evlavie şi cu frică (Evrei 12:28). Instrumentele muzicale nu fac parte din închinare la fel cum videoproiectorul, băncile, microfoanele nu fac parte din închinare ci în cel mai bun caz pot ajuta închinarea credincioşilor. Instrumentele muzicale pot disciplina cântarea bisericii dar ele nu se pot închina Domnului pentru că nu au suflete. Lauda nu este strâns legată de muzică deoarece un credincios îl poate lăuda pe Dumnezeu prin cântare la fel de bine prin rugăciune sau prin faptele bune, trăirea Cuvântului.
          Instrumentele muzicale nu trebuie să înlocuiască lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu. Predicarea Cuvântului este cea care pregăteşte sau conduce închinarea sufletului. Odată înţelese şi crezute doctrinele harului lui Dumnezeu cu ajutorul Duhului Sfânt, pot produce acele sentimente care înalţă sufletul, acel "m-a uns la suflet", dar a fabrica aceleaşi sentimente, aceea stare emoţională cu ajutorul muzicii fără mesajul clar al acestor doctrine biblice este strict interzisă în închinarea biblică, închinarea creştină. Acel tip de sentimente fabricate de muzică şi nu izvorâte din doctrinele harului lui Dumnezeu poate fi numită o închinare asemenea păgânilor şi nicidecum una în duh şi adevăr.
           Expresia "în duh" nu se referă la o închinare extatică ci una spirituală, duhovnicească adică nu una condiţionată şi focalizată pe lucrurile materiale, palpabile, plăcute ochiului, estetice. Definiţia închinării oferită de Domnul Isus "în duh şi adevăr" trasează limitele închinării autentice. Nu se poate să te fi închinat într-o zi fără să fi înţeles mai întâi Cuvântul şi să fi fost copleşit de lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu pentru tine, astfel încât să îţi înfăţişezi înaintea Celui Nevăzut, duhul tău zdrobit. Lauda prin cântare este izvorâtă din această experienţă cu Dumnezeu. Dar în acelaşi timp închinarea este cu evlavie şi cu frică, nu cu orice fel de manifestare. 
            În concluzie nu se poate să te fi închinat dar tu să nu fi înţeles nimic din Cuvântul Său, fără să îţi fi căit inima în Faţa Lui. De asemenea nu se poate să te fi închinat în mod autentic, biblic fără să fi conştientizat teama şi frica de Dumnezeu (reverenţa).   

Cina Domnului II

         Am promis şi cea de-a doua aliteraţie despre semnificaţia actului Cinei Domnului. Aliteraţia va fi extrasă din textul biblic Luca 22:7-20. "Pâinea" este unul din cele două elemente ale acestui act liturgic.

P - poruncă - Această practică a fost poruncită de Domnul Isus ucenicilor (v.7-12, 19c).
Â- întâlnire - când stai la "Masă" cu El îl cunoşti mai bine, El se descoperă (v.14-16,24:30,31).  
I - imagine - cele două elemente formează o imagine a morţii Domnului Isus (v.19-20).
N - nădejdea revenirii Domnului Isus (v. 18).
E - Euharistia = mulţumire, este un timp în care Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru mântuirea oferită (v. 17, 19).

         Din nou provocarea este de a împărtăşi experienţe şi a ne ajuta să fim mult mai conştienţi de semnificaţia acestui act lăsat de Dumnezeu pentru Biserică.

Cina Domnului

          Chiar dacă este prea devreme pentru amintiri din anul 2012, totuşi Dumnezeu ne porunceşte să ne aducem aminte de lucrarea Fiului pentru mântuirea noastră. Orice dogmatic sau istoric creştin poate observa că subiectul "euharistia" sau "Cina Domnului" este unul foarte controversat. Motivele pentru care este atât de controversat sunt multiple şi nu dorim să le examinăm aici. Dar a fost un subiect care mi-a stârnit interesul în anii 2010-2011 într-un mod deosebit datorită consacrării mele în cadrul bisericii pe acest domeniu, de administrare a Cinei Domnului. Responsabilitatea încredinţată m-a determinat să studiez mai îndeaproape această problemă şi în continuare rămâne un subiect neexplorat într-un mod deplin.
           În urma studierii textelor clare şi care tratează acest subiect am ajuns la două aliteraţii care ne ajută să ne amintim mult mai uşor de fiecare dată ce înseamnă pentru creştinii baptişti (dar nu numai) acest act al Cinei Domnului:
Prima aliteraţie este extrasă în mod special din textul din 1 Corinteni 11. Iniţialele formează cuvântul "VINUL"

Vestirea morţii Domnului Isus (v.26).
Imaginea morţii Domnului Isus (v.24-25).
Nădejdea vieţii veşnice (v. 26 "până va veni el").
Unitatea credincioşilor (v. 33-34)
Legământ (v. 27-32) nu actul Cinei este legământul ci doar ne aducem aminte de legământul în care suntem cu Dumnezeu pe baza lucrării Domnului Isus făcută la Golgota.

           Cea de-a doua aliteraţie va urma în următoarele postaţii. Eram în adolescenţă când m-am convertit şi deja aveam privilegiul de a participa la acest act solemn al închinării bisericii dar într-o duminică dimineaţa când biserica lua parte la Cina Domnului am învăţat o lecţie importantă şi dureroasă. Totul a început de acasă când m-am certat cu mama mea iar la în mijlocul adunării, Dumnezeu m-a cercetat prin Cuvânt şi a început în inima mea procesul de pocăinţă. Mi-am recunoscut păcatul în rugăciune şi am înţeles că nu eram vrednic să particip la Cina Domnului din cauză că nu mi-am încheiat procesul de pocăinţă, mai trebuia să cer iertare mamei mele, şi să renunţ la acel păcat. Aici este un caz legat de o experienţă personală dar care poate însemna o lecţie, un semnal de alarmă pentru fiecare: Cum particip eu la Cina Domnului? Oare mai înţelegem ce comunică biserica la actul acesta, ce trebuie să conştientizeze fiecare credincios şi cât de importantă este cercetarea personală?