Creştinismul este strâns legat de Isus Cristos – Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime care, prin evenimentul Întrupării Sale pe pământ, a împărţit istoria în două mari ere: înaintea erei noastre şi era noastră adică înainte de Cristos şi după Cristos. Credincioşii au primit numele de creştini pentru prima dată în Antiohia conform textului biblic din Faptele Apostolilor 11:26. Biserica primară nu avea nici un nume cunoscut de noi astăzi prin diferitele denominaţii, culte sau secte, gen catolic, ortodox, luteran, calvin, anabaptist, baptist, penticostal, creştin după evanghelie, adventist, martorii lui Iehova, Brahmanist sau altele.
Primul nume pe care creştinii l-au primit odată ce au ajuns o religie acceptată şi impusă în Imperiul Roman a fost numele de Biserică Universală adică Biserica Catolică. Numele acesta trădează monopolul pe care a dorit să-l aibă în Imperiul Roman. Aceasta a fost singura denominaţie creştină până în 1054 când există o ruptură clară şi oficială a bisericii din Imperiul Bizantin cu conducerea la Constantinopol. Astfel există două denominaţii în cadrul religiei creştinismului: denominaţia catolică în Apus şi denominaţia ortodoxă în Răsărit. Numele ortodox se traduce drept credicnios. Cu siguranţă acest nume făcea distincţia între cei care erau credincioşi drepţi şi cei care nu erau drept credincioşi.
Din anul 1054 când a avut loc prima ruptură în cadrul religiei creştine, următoarea ruptură a avut loc după anul 1500. Această ruptură care a avut loc în cadrul Bisericii Catolice a început în două ţări diferite, respectiv Germania şi Anglia. În Germania dorinţa de reformă a lui Martin Luther a sfârşit prin ruptura oficială din 1517. Desigur că de la el vine numele de luteran pe care îl poartă denominaţia care i-a preluat învăţătura. Jean Calvin a dus această reformă începută în Germania şi în Franţa de astăzi (pe atunci Geneva era parte din Elveţia). Cei care i-au urmat învăţura s-au numit Calvini după mentorul lor. În Anglia, reforma oficială începuse mai devreme. A existat în primul rând ruptura creată de Henrich al VIII –lea faţă de Biserica Romei adică Biserica Catolică. Astfel, împăratul Angliei, Henrich al VIII-lea, a instituit o Biserică de Stat numită Biserica Anglicană. Această biserică a ajuns să treacă şi ea prin crize spirituale astfel că uniii membrii deveniseră nemulţumiţi de lipsa de moralitate şi îndepărtarea de Biblie. Astfel, au existat două categorii de nemulţumiţi: unii numiţi separatişti tocmai pentru că s-au separat oficial de Biserica de Stat şi alţii puritani pentru că doreau să trăiască în mod curat în cadrul Bisericii de Stat.
Din aceste două categorii de nemulţumiţi de starea Bisericii Anglicane s-a format Biserica Baptistă în anul 1609. De aici s-a răspândit în Olanda, Germania, America, Scoţia şi în toată lumea. Termenul de baptist îşi are originea în cuvântul grecesc baptizo care înseamnă a boteza.
Michael Reeves, Introducere în Reformă, Oradea: Făclia, 2011.
Eearle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Oradea: Cartea Creştină, 2007.
Timothy George, Teologia Reformatorilor, Oradea: Editura Institutului Biblic “Emanuel” Oradea, 1998.
A.G.Dickens, Reformation and Societyîn sixteenth-century Europe, Spain: Thames and Hudson, 1966.
Keoth G. Parker, Baptists in Europe, Nashville: Broadman Press, 1982.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu