Vulturul

Eram în Făgăraş când am văzut ultima dată un vultur. E un sentiment aparte când încerci să identifici o pasăre din înaltul cerului şi în momentul în care ţi-ai dat seama să strigi: „E un vultur!”, cerul senin devine doar fundalul pe care îţi roteşti privirile urmărind atent traseul vulturului. Vulturul planează maiestuos cu aripile robuste aproape fără să le mişte. Biblia avertizează că urma vulturului pe cer nu poate fi trasată, e greu de reconstituit, aşa că nu vă obosiţi. Totuşi există câteva caracteristici ale vulturului care ne pot folosi ca lecţii de viaţă.

1. Vulturul nu zboară în mod liniar, nu este călător dar întotdeauna zboară spre soare.
2. Vulturul are răbdare să găsească prada, aşteaptă momentul potrivit şi atunci o atacă.
3. Vulturul întotdeauna se înalţă deasupra furtunii.
4.  Vulturul îşi loveşte ciocul şi ghearele de stâncă când acestea sunt prea încovoiate pentru ca să poată din nou să prindă pradă şi să se hrănească, altfel ar muri. Vulturul nu renunţă nicioadată.
5. Vulturul nu-şi corcoleşte puii până când îi omoară ci atunci când vine vremea îi aruncă din cuibul de pe stâncă pentru ca să înveţe să zboare. Vulturul ştie să-şi pregătească puii pentru greutăţile vieţii.

Vulturul poate fi omorât de o insectă foarte mică care îi intră în ureche, de aceea vulturul trăieşte la înălţime acolo unde insectele acestea nu pot trăi. Deşi e necesar să coboare  pentru prăzile sale totuşi nu rămâne în acel loc. Vulturul nu se satură să trăiască la înălţime.