Vulturul

Eram în Făgăraş când am văzut ultima dată un vultur. E un sentiment aparte când încerci să identifici o pasăre din înaltul cerului şi în momentul în care ţi-ai dat seama să strigi: „E un vultur!”, cerul senin devine doar fundalul pe care îţi roteşti privirile urmărind atent traseul vulturului. Vulturul planează maiestuos cu aripile robuste aproape fără să le mişte. Biblia avertizează că urma vulturului pe cer nu poate fi trasată, e greu de reconstituit, aşa că nu vă obosiţi. Totuşi există câteva caracteristici ale vulturului care ne pot folosi ca lecţii de viaţă.

1. Vulturul nu zboară în mod liniar, nu este călător dar întotdeauna zboară spre soare.
2. Vulturul are răbdare să găsească prada, aşteaptă momentul potrivit şi atunci o atacă.
3. Vulturul întotdeauna se înalţă deasupra furtunii.
4.  Vulturul îşi loveşte ciocul şi ghearele de stâncă când acestea sunt prea încovoiate pentru ca să poată din nou să prindă pradă şi să se hrănească, altfel ar muri. Vulturul nu renunţă nicioadată.
5. Vulturul nu-şi corcoleşte puii până când îi omoară ci atunci când vine vremea îi aruncă din cuibul de pe stâncă pentru ca să înveţe să zboare. Vulturul ştie să-şi pregătească puii pentru greutăţile vieţii.

Vulturul poate fi omorât de o insectă foarte mică care îi intră în ureche, de aceea vulturul trăieşte la înălţime acolo unde insectele acestea nu pot trăi. Deşi e necesar să coboare  pentru prăzile sale totuşi nu rămâne în acel loc. Vulturul nu se satură să trăiască la înălţime. 

Concediul de odihnă

          Luna August este cunoscută drept luna concediilor. Concediul în constituţia României priveşte atât cel de odihnă cât şi cel prenatal, decesul rudelor, neplătit şi cel de căsătorie. Concediul e definit ca o pauză acordată prin lege salariaţilor, cu alte cuvinte libertatea de a nu mai presta servicii pentru o anumită perioadă de timp fără a pierde dreptul la remuneraţie. Deci, concediu = scutire legală.

De ce trebuie profitat de concediul de odihnă?

1. Concediul de odihnă face diferenţa dintre salariat şi rob. Trist este că uneori patronii nu oferă dreptul la această libertate a angajatului ci este dispus să plătească luna de concediu ca un al treisprezecelea salariu pe an iar muncitorul să nu lipsească. Nu este legal dar se practică în unele cazuri. De cele mai multe ori angajaţilor le convine acest târg ilegal fiind mulţumiţi şi chiar bucuroşi că pot primii 2 salarii într-o lună şi mai pot face o investiţie. Totuşi prin această practică salariatul trece în ani de zile la condiţia de rob. În concluzie, zilele de odihnă au aceeaşi semnificaţie ca ziua de odihnă – Sabatul la evrei şi Duminica, prima zi a săptămânii în creştinism – Deuteronom 5:15.
2.  Concediul de odihnă poate fi dedicat familiei. Este dificil să auzi că soţul merge în concediu fără soţie sau invers. Aceste zile sunt momentul oportun pentru întărirea relaţiilor de familie. Construieşti amintiri împreună, petreci zilele întregi împreună ceea ce este imposibil în timpul anului când cel puţin 8 ore din 24 nu te vezi la faţă cu celălalt. În unele cazuri în unii ani din istoria familiei respective aceste zile sunt momentul oportun de stopare a răcirii relaţiei dintre cei doi, de rezolvare a unei crize apărută pe parcursul anului în relaţia cu celălalt. Prezenţa ta e mult mai intensă în viaţa copiilor decât în restul anului, ai mai mult timp de joacă, de observare a comportamentului din întreaga zi şi chiar de comunicare mai deosebită. Este important de amintit şi vizitarea rudelor care în restul anului este greu sau chiar imposibil de vizitat. În concluzie, concediul de odihnă poate oferi posibilitatea de a întări relaţiile în familie.
3. Concediul de odihnă poate dărui un suflu nou în meseria sau vocaţia personală. Pauza de la servici alungă rutina şi poate aduce o nouă perspectivă asupra muncii, înviorează relaţiile cu colegii de muncă, cu şefii. În timpul de concediu părtăşia cu Dumnezeu poate fi mai intensă şi se pot reevalua principiile, relaţiile, spiritualitatea, sfinţenia dar şi chiar părerea lui Dumnezeu despre locul de muncă, perspectiva lui Dumnezeu pentru viaţa mea în următorul an.
4. Concediu de odihnă protejează sănătatea noastră medicală. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca angajaţi să se îmbolnăvească de stresul de la locul de muncă, să leşine de prea multe ore de lucru în perioade prelungite sau chiar să moară din cauza stresului. Astfel, concediul este un remediu bun pentru sănătate.

         Desigur concediul are şi probleme lui, poate deveni un dezastru în loc de bucurie dar acesta nu este un motiv să uităm că suntem oameni liberi, avem familii şi avem un Dumnezeu care doreşte să fie implicat până şi în locul nostru de muncă.

Cine sunt creştinii baptişti din punct de vedere istoric?

         Creştinismul este strâns legat de Isus Cristos – Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime care, prin evenimentul Întrupării Sale pe pământ, a împărţit istoria în două mari ere: înaintea erei noastre şi era noastră adică înainte de Cristos şi după Cristos. Credincioşii au primit numele de creştini pentru prima dată în Antiohia conform textului biblic din Faptele Apostolilor 11:26. Biserica primară nu avea nici un nume cunoscut de noi astăzi prin diferitele denominaţii, culte sau secte, gen catolic, ortodox, luteran, calvin, anabaptist, baptist, penticostal, creştin după evanghelie, adventist, martorii lui Iehova, Brahmanist sau altele.

        Primul nume pe care creştinii l-au primit odată ce au ajuns o religie acceptată şi impusă în Imperiul Roman a fost numele de Biserică Universală adică Biserica Catolică. Numele acesta trădează monopolul pe care a dorit să-l aibă în Imperiul Roman. Aceasta a fost singura denominaţie creştină până în 1054 când există o ruptură clară şi oficială a bisericii din Imperiul Bizantin cu conducerea la Constantinopol. Astfel există două denominaţii în cadrul religiei creştinismului: denominaţia catolică în Apus şi denominaţia ortodoxă în Răsărit. Numele ortodox se traduce drept credicnios. Cu siguranţă acest nume făcea distincţia între cei care erau credincioşi drepţi şi cei care nu erau drept credincioşi.

         Din anul 1054 când a avut loc prima ruptură în cadrul religiei creştine, următoarea ruptură a avut loc după anul 1500. Această ruptură care a avut loc în cadrul Bisericii Catolice a început în două ţări diferite, respectiv Germania şi Anglia. În Germania dorinţa de reformă a lui Martin Luther a sfârşit prin ruptura oficială din 1517. Desigur că de la el vine numele de luteran pe care îl poartă denominaţia care i-a preluat învăţătura. Jean Calvin a dus această reformă începută în Germania şi în Franţa de astăzi (pe atunci Geneva era parte din Elveţia). Cei care i-au urmat învăţura s-au numit Calvini după mentorul lor. În Anglia, reforma oficială începuse mai devreme. A existat în primul rând ruptura creată de Henrich al VIII –lea faţă de Biserica Romei adică Biserica Catolică. Astfel, împăratul Angliei, Henrich al VIII-lea, a instituit o Biserică de Stat numită Biserica Anglicană. Această biserică a ajuns să treacă şi ea prin crize spirituale astfel că uniii membrii deveniseră nemulţumiţi de lipsa de moralitate şi îndepărtarea de Biblie. Astfel, au existat două categorii de nemulţumiţi: unii numiţi separatişti tocmai pentru că s-au separat oficial de Biserica de Stat şi alţii puritani pentru că doreau  să trăiască în mod curat în cadrul Bisericii de Stat.

           Din aceste două categorii de nemulţumiţi de starea Bisericii Anglicane s-a format Biserica Baptistă în anul 1609. De aici s-a răspândit în Olanda, Germania, America, Scoţia şi în toată lumea. Termenul de baptist îşi are originea în cuvântul grecesc baptizo care înseamnă a boteza.

Michael Reeves, Introducere în Reformă, Oradea: Făclia, 2011.  

Eearle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Oradea: Cartea Creştină, 2007.

Timothy George, Teologia Reformatorilor, Oradea: Editura Institutului Biblic “Emanuel” Oradea, 1998.

A.G.Dickens, Reformation and Societyîn sixteenth-century Europe, Spain: Thames and Hudson, 1966.

Keoth G. Parker, Baptists in Europe, Nashville: Broadman Press, 1982.