miercuri, 19 decembrie 2012

Sfantul Bonifatie

             Astăzi, Biserica ortodoxă îl sărbătoreşte pe acest om care a avut parte de o viaţă controversată. Viaţa lui Bonifatie s-a desfăşurat în perioada lui Diocleţian 284-305 d.Hr. în cel mai important oraş al lumii de atunci, Roma. Condiţia sa socială era de sclav, dar aceasta nu l-a împiedicat să profite de tinereţea şi frumuseţea sa. Stăpâna sa era Aglaia, fiica proconsulului Romei. Aglaia era foarte bogată, necăsătorită şi cu moravuri uşoare. Astfel că Aglaia trăia cu Bonifatie în desfrâu.
         După mulţi ani de trăire în păcat Aglaia a dorit în casa ei moaşte ale ucenicilor, astfel l-a trimis pe Bonifatie să îi aducă ceea ce dorea. Însă Bonifatie ajungând în Tarsul Ciliciei într-o vreme de prigoană din partea păgânilor a fost prigonit, a fost decapitat după mai multe torturi doar pentru faptul că a afirmat cu statornicie că el este creştin.Toată această schimbare radicală a vieţii lui se datorează drumului de la Roma la Tars, timp în care Bonifatie a meditat la viata lui, la păcatele lui, la curăţia pe care trebuia să o deţină ca un purtător al moaştelor mucenicilor. 
            O serie de minuni sunt descrise de tradiţie cu privire la torturarea trupului său şi cu privire la moartea sa. Viaţa lui este descrisă ca un opus al curăţiei vieţii lui Iosif fiul lui Iacov şi asemenea curajului celor trei prieteni a lui Daniel care au fost aruncaţi în cuptorul cu foc. Schimbarea vietii lui e asemănătoare cu a tâlharului de pe cruce. Aglaia este cea care a plătit cu bani grei aducerea rămăşiţelor lui Bonifatie la Roma. Aglaia a ridicat de fapt şi biserica din centrul Romei de atunci cu moaştele lui Bonifatie.
             Provocarea pentru discuţii poate fi stârnită de următoarele întrebări: De unde ştim că e adevărată istoria aceasta? Ce este istorie şi ce este mit în povestea asta? Care sunt meritele lui deosebite pentru care să ne amintim de el? Care sunt calităţile care trebuie să le avem şi noi pe care le-a avut acest personaj Bonifatie? Un om cu asemenea calităţi merită închinarea noastră? Care este diferenţa dintre cinstire şi închinare? Cum poţi cinsti pe cineva? Bonifatie avea merite mai deosebite ca alţii sau avea relaţiile mai deosebite care au influenţat o anumită cinstire a lui?
            

              

marți, 18 decembrie 2012

Sfântul Daniil Sihastru

Ion Neculce scrie despre Daniil Sihastru în cartea sa "O samă de cuvinte" (Bucureşti: Minerva, 1980), p. 13-14. După acest text de legendă Dimitrie Bolintineanu pune în versuri viaţa lui Daniil Sihastru.



"Iară Ştefan-vodă, mergând de la Cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ,unde trăie un părinte sihastru, pre anume Daniil. Şi bătând Ştefan-vodă în uşa sihastrului, să-idescuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară pănâ ş-a istovi ruga. Şi după ce ş-auistovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă. Şi s-au ispovedit Ştefan-vodă la dânsul.Şi-au întrebat Ştefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul au dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ceva izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii. Deciau şi purces Ştefan-vodă în sus pe la Cernăuţi şi pre la Hotin şi au strânsu oaste, feliuri de feliuride oameni. Şi au purces în gios. Iar turcii, înţălegând că va să vie Ştefan-vodă cu oaste în gios, aulăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o mai bate şi au început a fugi spre Dunăre. Iar Ştefan-vodă auînceput a-i goni în urmă şi a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Şi întorchându-s-înapoi Ştefan-vodă, s-au apucat de au făcut mănăstirea Voroneţul. Şi au pus hramul bisericii Sfântul Gheorghie"    Ion Neculce

Daniel Sihastru

 Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
— „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!"
— „Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune."
— „Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?"
Daniel Sihastru domnului a zis
— „Ma înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totd-odată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!"

După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii nalță-o monastire.


 Dimitrie Bolintineanu

Din aceste două texte se pot observa câteva principii care sunt importante pentru orice creştin:

1. În primul rând Dumnezeu şi apoi oamenii. Comunicarea cu Dumnezeu şi apoi cu oamenii.

2. O gândire înţeleaptă vine în urma unei relaţii strânse cu Dumnezeu.

3. Izbânzile venite din mâna lui Dumnezeu trebuie comemorate.

Aceste principii după care şi-a trăit viaţa Daniil Sihastru sunt afirmate de Scripturi cu mult timp înainte.

1. Evanghelia după Matei 6:33 afirmă primul principiu - "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. "

2. Epistola lui Iacov 1:5-8 afirmă al doilea principiu - "5. Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mana larga si fara mustrare, si ea ii va fi data.6. Dar s-o ceara cu credinta, fara sa se indoiasca deloc: pentru ca cine se indoieste seamana cu valul marii, tulburat si impins de vant incoace si incolo.7. Un astfel de om sa nu se astepte sa primeasca ceva de la Domnul, 8. caci este un om nehotarat si nestatornic in toate caile sale."

3. Iosua 4: 5-7 - "Treceti inaintea chivotului Domnului Dumnezeului vostru, in mijlocul Iordanului, si fiecare din voi sa ia o piatra pe umar, dupa numarul semintiilor copiilor lui Israel, 6. pentru ca acesta sa fie un semn de aducere aminte in mijlocul vostru. Cand vor intreba copiii vostri intr-o zi: "Ce inseamna pietrele acestea pentru voi?" 7. Sa le spuneti: "Apele Iordanului s-au despicat in doua inaintea chivotului legamantului Domnului; cand a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat in doua, si pietrele acestea sa fie intotdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel."

 Chilia Sfantului Daniil Sihastrul - Manastirea Putna
Chilia lui Daniil Sihastru