miercuri, 19 decembrie 2012

Sfantul Bonifatie

             Astăzi, Biserica ortodoxă îl sărbătoreşte pe acest om care a avut parte de o viaţă controversată. Viaţa lui Bonifatie s-a desfăşurat în perioada lui Diocleţian 284-305 d.Hr. în cel mai important oraş al lumii de atunci, Roma. Condiţia sa socială era de sclav, dar aceasta nu l-a împiedicat să profite de tinereţea şi frumuseţea sa. Stăpâna sa era Aglaia, fiica proconsulului Romei. Aglaia era foarte bogată, necăsătorită şi cu moravuri uşoare. Astfel că Aglaia trăia cu Bonifatie în desfrâu.
         După mulţi ani de trăire în păcat Aglaia a dorit în casa ei moaşte ale ucenicilor, astfel l-a trimis pe Bonifatie să îi aducă ceea ce dorea. Însă Bonifatie ajungând în Tarsul Ciliciei într-o vreme de prigoană din partea păgânilor a fost prigonit, a fost decapitat după mai multe torturi doar pentru faptul că a afirmat cu statornicie că el este creştin.Toată această schimbare radicală a vieţii lui se datorează drumului de la Roma la Tars, timp în care Bonifatie a meditat la viata lui, la păcatele lui, la curăţia pe care trebuia să o deţină ca un purtător al moaştelor mucenicilor. 
            O serie de minuni sunt descrise de tradiţie cu privire la torturarea trupului său şi cu privire la moartea sa. Viaţa lui este descrisă ca un opus al curăţiei vieţii lui Iosif fiul lui Iacov şi asemenea curajului celor trei prieteni a lui Daniel care au fost aruncaţi în cuptorul cu foc. Schimbarea vietii lui e asemănătoare cu a tâlharului de pe cruce. Aglaia este cea care a plătit cu bani grei aducerea rămăşiţelor lui Bonifatie la Roma. Aglaia a ridicat de fapt şi biserica din centrul Romei de atunci cu moaştele lui Bonifatie.
             Provocarea pentru discuţii poate fi stârnită de următoarele întrebări: De unde ştim că e adevărată istoria aceasta? Ce este istorie şi ce este mit în povestea asta? Care sunt meritele lui deosebite pentru care să ne amintim de el? Care sunt calităţile care trebuie să le avem şi noi pe care le-a avut acest personaj Bonifatie? Un om cu asemenea calităţi merită închinarea noastră? Care este diferenţa dintre cinstire şi închinare? Cum poţi cinsti pe cineva? Bonifatie avea merite mai deosebite ca alţii sau avea relaţiile mai deosebite care au influenţat o anumită cinstire a lui?
            

              

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu