Agenda 2012

         Nu este greu de observat la orice chioşc, tonetă, librărie, magazin, benzinărie sau supermarket faptul că sunt la vedere agendele pentru anul 2012.
         In urmă cu ceva ani am văzut la un mentor al meu o bibliotecă de agende (exagerez...) pline cu amintiri, planificări, comentarii la diferite versete, schiţe de predici, notiţe de la unele conferinţe la care a participat. Atunci am început să mă gândesc serios la a-mi depozita şi eu pe viitor lucruri similare în agende. In fiecare an agenda începea sa fie întrebuinţată de mine tot mai mult în scopurile pentru care au fost concepute.
         Agenda este un lucru care mă poate ajuta să fiu mai plăcut Domnului, să răscumpăr vremea (Efeseni), dar trebuie să fiu conştient de asemenea la avertizarea lui Iacov care mustră pe cei care plănuiesc să meargă în cutare cetate să facă o afacere dar fără să îl ia pe Domnul în calcul în toată planificarea lor (Iacov).
         Agendele sunt de multe tipuri, cu dată sau doar locul pentru dată, unele care au anexat un calendar pe anul în curs dar şi pe cel din anul viitor sau trecut, unele au împărţite orele dintr-o zi pe fiecare pagină, unele au hărţi altele nu, unele au numere cu telefoane utile alte nu au, unele agende sunt electronice, eu nu folosesc, dar îmi doresc:) In ultima zi din an este o zi potrivită (mai greu cu ciocăniturile în uşă ale urătoriilor care te pot deranja uneori) pentru un bilanţ dar şi pentru planificări pentru anul viitor.
         Referitor la această postare am putea să proiectăm o agendă cu toate utilităţile care ne-am dori să le aibă. De asemenea, am putea să povestim la ce ne-au folosit agendele cumpărate şi chiar să mărturisim unele experienţe avute cu aceste "memorii de hârtie".
    

Cler si laic

Cler şi laic -Un subiect evidenţiat în mod deosebit în momentul instituţionalizării bisericii. O dată cu mariajul bisericii cu Statul în perioada Imperiului Roman au avut loc mai multe schimbări în cadrul creştinismului care până atunci era o religie netolerată şi prigonită. Cu alte cuvinte, după ce a fost făcută trecerea de la biserica din catacombe la biserica instituţionalizată, are parte şi recunoaşterea slujitorilor bisericii ca oameni importanţi în societate. Aceştia primesc cinste, onoruri, beneficii, însă în acelaşi timp există o discrepanţă majoră între cleri şi laici.
          Totuşi, Scriptura vorbeşte despre slujitorii bisericii ca fiind oameni cu calităţi deosebite (1 Timotei 3). În învăţătura lui Pavel către ucenicul Timotei, slujitor în biserica din Efes, există o anumită cinste şi prudenţă în acuzaţiile aduse unui slujitor (1 Timotei 5:17-22).
         De asemenea, Biblia învaţă despre preoţia universală, adică a tuturor credincioşilor (1 Petru 2:9; Apocalipsa 1:6). Deci este justificată biblic deosebirea dintre cler si laici? Dacă da, atunci de ce amendează protestantismul şi neoprotestantismul această diferenţă? Dacă nu este justificată biblic atunci cum interpretăm textele care vorbesc despre preoţia universală?

Creationism sau Evolutionism?

        Cele două concepte au de-a face cu originea omului şi nu numai. Evoluţionismul consideră că Universul există de milioane de ani, că omul a evoluat din maimuţă iar maimuţa la rândul ei din alte animale şi animalele respective au evoluat din peşti iar peştii respectivi din nişte molecule iar prima moleculă din supa organică. A existat un Bing Bang, o explozie şi astfel a apărut viaţa. Creaţionismul afirmă că originea vieţii este în Dumnezeu. Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul, luminătorii, vegetaţia, animalele, peştii mării, păsările cerului şi omul. Acestea au fost făcute în şase zile de către Însuşi Dumnezeu.
         Există mai multe concepţii care doresc să împace cele două teorii: evoluţionismul şi creaţionismul prin fiat. Aceste concepţii de compromis sunt evoluţionismul deist, evoluţionismul teist şi creaţionismul progresiv. Millard Erickson.
         Provocarea este de o definire cât mai exactă a acestor teorii, şi afirmarea opiniei apoi argumentarea ei.    

Închinarea haiducilor...

Departe, frate, departe,
Departe şi nici prea foarte,
Sus, pe şesul Nistrului,
Pe pământul turcului;
Colo-n zarea celor culmi,
La groapa cu cinci ulmi,
Ce răsar dintr-o tulpină
Ca cinci fraţi de la o mumă,
Şedea Toma Alimoş,
Boier din Ţara de Jos;
Şedea Toma cel vestit
Lângă murgu-i priponit
Cu ţăruşul de argint
Bătut negru în pământ;
Şi pe iarbă cum şedea,
Mândră masă-şi întindea
Şi tot bea şi veselea
Şi din gură-aşa zicea:
— Închinare-aş şi n-am cui!
Închinare-aş murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
Şi de fugă numai bun;
Închinare-aş armelor,
Armelor, surorilor,
Dar şi ele-s lemne seci,
Lemne seci, oţele reci!
Închina-voi ulmilor,
Urieşii culmilor,
Că sunt gata să-mi răspunză
Cu freamăt voios de frunză,
Şi-n văzduh s-or clătina
Şi mie s-or închina!
Iată, mări, cum grăia,
Că-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
Şi se tot apropia.
Toma-ncet mi se scula,
Peste câmpuri se uita
Şi zărea un hoţoman
Pe-un cal negru dobrogean,
Pe-un cal sprinten voinicesc…
Plătea cât un cal domnesc.
Hoţomanul nalt, pletos
Cum e un stejar frunzos,
Era Manea cel spătos,
Cu cojoc mare, miţos,
Cu cojoc întors pe dos,
Şi cu ghioaga nestrungită
Numai din topor cioplită.
El la Toma-ncet venea
Şi din gură-aşa-i grăia:
— Alei! Toma Alimoş,
Boier din Ţara de Jos,
Ce ne calci moşiile
Şi ne strici fâneţele?
Boier Toma Alimoş
Îi da plosca cu vin roş:
— Să trăieşti, Mane fărtate!
Dă-ţi mânia după spate,
Ca să bem în giumătate.
Mane cu stânga lua,
Cu dreapta se înarma,
Paloşul din sân scotea,
Ş-aşa bine-l învârtea
Ş-aşa bine mi-l chitea,
Că pe Toma mi-l tăia
Pe la furca pieptului,
La încinsul brâului,
Deasupra buricului,
Unde-i greu voinicului.
Toma crunt se oţerea…
Mane-n scări se-nţepenea,
Dos la fugă şi punea.
— Alelei! fecior de lele!
Căci răpişi zilele mele!
De te-aş prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Şi cum sta de cuvânta,
Maţele şi le-aduna,
În coşuri şi le băga,
Pe deasupra se-ncingea
Şi la murgu-i se ducea
Şi cu murgu aşa grăia:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! dragul meu voinic!
De-ai putea la bătrâneţe
Cum puteai la tinereţe!
Murgul ochii-şi aprindea,
Necheza şi răspundea:
— Iată coama, sai pe mine
Şi de-acum te ţine bine,
Să-ţi arăt la bătrâneţe
Ce-am plătit la tinereţe!
Toma iute-ncăleca,
După Mane se lua
Şi mereu, mereu striga:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! murgul meu voinic,
Aşterne-te drumului
Ca şi iarba câmpului
La suflarea vântului!
Murgul mic se aşternea,
Mane-n lături se zărea,
Toma turba şi răcnea:
— Tăiatu-m-ai tâlhăreşte,
Fugitu-mi-ai mişeleşte.
De te-as prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Stăi pe loc să ne-ntâlnim,
Două vorbe să grăim,
Două vorbe oţelite
Cu paloşele grăite!
Mane-n lături tot fugea,
Iară Toma-l agiungea
Ş-aşa bine mi-l chitea,
Că din fugă mi-l tăia
Giumătate-a trupului
Cu trei coaste-a negrului!
Mane-n două jos cădea,
Toma murgului zicea:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! dragul meu voinic!
Ochii-mi se painginesc,
Norii sus se învârtesc.
Te grăbeşte, aleargă, fugi
Şi ca gândul să mă duci
Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cinci ulmi,
Că eu, murgule-oi muri,
Pe tine n-oi mai sări!
Iar când sufletul mi-oi da,
Când nu te-oi mai dezmierda,
Din copită să-ţi faci sapă,
Lângă ulmi să-mi faci o groapă,
Şi cu dinţii să m-apuci,
În tainiţă să m-arunci,
Ulmii că s-or clătina,
Frunza că s-a scutura,
Trupul că mi-a astupa.

                  Mi-am adus aminte zilele acestea de "Toma Alimos". Recitindu-l am înţeles că pentru cei ce au trăit pe meleagurile noastre era o nebunie închinarea la animale, la arme însă la natura era mai acceptabil...                    Mentalitatea aceasta a lui Toma Alimos se aseamănă cu mentalitatea acelor familii indiene care se închină copacului de cocos întrucât cu ajutorul acelui copac îşi satisfac nevoile de bază: bârne pentru casa, frunze pentru acoperiş, frânghii, suc, hrană, medicament, ulei şi altele.
                  Cu toate acestea, numai Dumnezeu merită închinarea noastră.

un posibil roman crestin...

...."Ajutor", "ajutor" se aud strigăte din clădirile care se prăbuşesc din cauza cutremurului nemaiobişnuit. Clădirile mari se prăbuşesc, şoselele se despică şi înghit maşinile, stâlpii de tensiune cad, precum niste uriasi instabili. Totul este acoperit de praf, oamenii se impiedica de molozul de la peretii magazinelor care s-au prabusit. Un tata isi striga copii de pe treptele scolii dar nimeni nu raspunde, nimic nu mai conteaza pentru nimeni decat sa-si scape viata, fericirea nimeni nu mai stie ce definitie are si daca mai exista fericire...

Anii au trecut de la acest dezastru dar un tanar care parea mai trist decat orice tanar, cu fata brazdata de multa suferinta in ciuda varstei lui. De dimineata, in fiecare zi se trezeste si merge la lucru, unde toti il batjocoresc si fac glume pe seama lui sub pretextul ca vrea sa-l vada zambind, sa-l faca fericit.Cu toate ca unii pareau sa mai rada, nu aveau puterea de a zambi din bunatate ci doar aveau un ras sub care se ascundea multa durere, neimpliniri... Sub fata sumbra, se ascunde o minte plina de amintiri dureroase, intrebari fara raspuns si care sunt alimentate dintr-o inima plina de sentimente de gelozie pe cei ce au avut parte de o copilarie mai buna decat a lui, sentimente de ura fata de colegii de lucru si un sentiment de respingere fata de tot ce inseamna spiritual. Un om suparat pe oameni, pe Dumnezeu, pe natura, pe tot ce il inconjura. Viata a fost prea dura cu el, mai dura decat cu oricare alt om de pe fata pamantului. Locul sau de munca era in cea mai mare mina de carbune din lume. In fiecare dimineata isi lua echipamentul si cobora in mina intunecoasa si muncea din greu. Intr-o dupa amiaza in drum spre casa intalneste un batran pe strada, care ii zambeste, era un zambet in mijlocul unei fete luminate de bucurie ceea ce nu mai vazuse niciodata la nimeni. Toata seara si intreaga noapte nu a putut dormi ci avea in minte doar acel zambet parca venit de pe alta lume, parca omul acela nu era influentat de necazuri, osteneli, saracie desi mainile si hainele il tradau ca era inconjurat ca de un potop de aceste lucruri. "Dar de unde atata putere de a zambi?, de unde fata aceea senina?" se intreba tanarul. "Eu nu am zambit niciodata si nici nu gasesc puterea de a face acest lucru." - spusese el in intunerecul din camera pe care il puteai pipaii cu mana. "Mie mi s-a furat dreptul la fericire, mama a murit sub ruinele unei cladiri din cauza cutremurului, fratele meu a murit in masina iar tatal meu a murit sub daramaturile scolii in timp ce ma cauta pe mine. Eu insa am fost condamnat la viata. Cum sa mai zambesc? Cum sa mai fiu fericit? " nimic nu putea sa il ajute sa se bucure si el nici macar pentru cateva minute. La lucru mergea in fiecare zi si nu lipsea niciodata, muncea din greu pentru a se putea intretine sau mai bine zis pentru a supravietui. Necazurile vietii, trecutul dureros, oboseala din timpul zilei, saracia in care traia veneau in fiecare seara la culcare cu el, Acestea veneau peste el in fiecare zi ca un potop mare de grijuri care ii inecau orice crampei de bucurie aflat in cine stie ce colt al inimii lui. Dorea atat de mult sa-l mai intalneasca pe acel batran cu zambetul pe buze si cu fata luminata... dar parca era peregrin care a trecut odata pe acolo si nu va mai trece niciodata- "oare unde sta?, unde il pot gasi?" spunea tanarul mereu in sinea lui. Totul pare o prapastie din care nu poti iesi, oricat de optimist si curajos ai fi - esecul este scris in Cartea Destinului. Trecea disperat pe drumul dinspre casa spre mina, in fiecare seara de cateva ori pentru a-l gasi pe acel batran dar in zadar. Intr-o noapte dupa multa framantare, multe cuvinte de desvinovatire, dupa multa manie, frica, amestecata cu dorinte si o ravna de a afla fericirea adoarme si ... il vede pe batranul care ii zimbise atunci iar acum fata ii era la fel, parca plin de pace care intrece orice pricepere il intreaba : „Ce este in inima ta?” – tresare din somn si incepe din nou toata noaptea si mediteaza la intrebarea aceasta. Tanarul vede un gol care seamana ca o pestera in care strigi si se aude ecoul neimplinirii din inima lui.  In inima mea...? de ce imi pune mie aceasta intrebare? Ce sunt cel mai rau om de pe fata pamantului? 

Cum a-ţi vedea sfârşitul unui roman care ar avea acest început?

Viata lui David din două perspective

Dacă ar fi să întreb despre viaţa tatălui meu două persoane cred că ar fi diferite anumite evenimente, detalii sau chiar date. Viaţa celui ce a fost cioban la oi, cântăreţ, compozitor, general, împărat, tată şi soţ a fost relatată în Scriptură din cel puţin două perspective: cartea 2 Samuel scrisă de Natan şi Gad şi 1 Cronici scrisă de cronicarul vremii de la palat. Astfel, există perspectiva profetului şi perspectiva arhivarului. Provocarea este de a identifica dintre cele două perspective: evenimentele comune şi evenimentele diferite, detaliile oferite despre acele evenimente şi chiar anumite nume şi date.
     Înainte de a începe "intervievarea" fiecărui autor uman al scrierii este important de precizat că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece are un autor divin - Duhul Sfânt şi autorii umani, care au fost inspiraţi de Duhul Sfânt. De asemenea, Scriptura este inerantă şi completă pentru a ne descoperi voia lui Dumnezeu. Ea nu se contrazice ci se completează. Deci, care sunt cele două perspective a profetului şi arhivarului despre viaţa împăratului David?

Filmele crestine... avantaje şi dezavantaje

O data cu introducerea televizorului sau televizoarelor în casă s-a creat un nou ritual în familie, chiar un cult al televizorului. Nimeni nu poate spune că unul din lucrurile pe care oamenii le au în comun este televizorul. Acesta, indiferent de marcă (deşi pentru unii contează foarte mult), constituie subiectul de discutie. Ritualul constă în adunarea familiei în jurul lui, canapeaua cât mai confortabilă, câteva pungi de seminţe, stingerea becului şi holbarea la anumite poze derulate prin faţa noastra la o frecventa mult mai mare decât noi putem face distincţia, pur şi simplu eşti introdus într-o scenă de teatru în care şi-ar dori să joace oricine. Conştienţi de aceste lucruri unii creştini tânjesc să schimbe un pic meniul si caută filme cu un alt mesaj, creştin.
Tozer A.W. în cartea sa "Worship and entertaiment" enumeră 10 principii pentru care nu este de acord cu filmele creştine... iar dacă ar fi acestea redate într-un cuvânt este teatru sau imitare falsă, sau prefăcătorie. Ce să mai spunem de piesele de teatru realizate chiar în biserici... Un om face un teatru, prezintă adevărul printr-o metodă greşită. Realizează un teatru pe seama rugăciunii, cum să te faci că te rogi? Cum să te prefaci că faci ceva?
Oricum, in timp ce studiam despre Cina Domnului, într-un mod special pasajele care vorbesc despre ea, am înţeles că Dumnezeu foloseşte nişte simboluri pentru a comemora un eveniment - moartea Domnului Isus Cristos. Oare de ce nu i-a învăţat pe ucenici efectiv să realizeze o scenă de teatru? Prezintă adevărul în imagini dar nu prin prefăcătorie.
Care ar fi soluţia? Am stat si m-am intrebat si eu, un creştin care am vizionat astfel de filme. Am ceva adunat în hambar dar aştept comentariile voastre. (Dar pentru că puţini îndrăznesc să comenteze iar alţii nu se deranjează voi oferi un răspuns rezonabil, cred eu încă de la început - Exemplu: C.S.Lewis - Cronicile din Narnia). este un model de transmitere a adevărului dar prin subînţeles, prin conexiuni logice şi nu prin prefăcătorie. Oricum aştept comentariile voastre.

Intre ingaduinta si implicare

     Daca ultima postare viza in mod special o categorie restrânsă de oameni, de data aceasta nu există alte condiţii decât cele menţionate la prima postare (bun simt, etc.). Acum câţiva ani o profesoară de Limba Română, îmi mărturisea un lucru pe care vreau să vi-l aduc în atenţie. Anume, faptul că după ce intră în clădirea bisericii încearcă din răsputeri să renunţe la criticarea fiecărei greşeli de ordin gramatical rostită de un frate sau o soră din biserică în timp ce împărtăşeşte ceva. Desigur, nu sunt excluşi aici nici cei care predică sau conduc un timp de rugăciune sau studiu biblic...
      Cu siguranţă fiecare om are un domeniu în care s-a specializat, indiferent că este un domeniu academic, meserie sau hobby. Unii cunosc foarte bine domeniul muzical, alţii tâmplăria sau zidăria, alţii sunt geamgii, alţii croitori. Cu toate acestea atunci când intră într-o clădire a bisericii nu sunt toate perfecte şi întreţinute la cel mai înalt standard. Nu toţi oamenii au cusătura perfectă la costum, nu toate încăperile au tâmplăria schimbată, nu toţi au şcoală muzicală...
      Deci, câtă îngăduinţă este nevoie? Există şi motive invocate pentru ca biserica care îl reprezintă pe Dumnezeul ordinii, perfecţiunii, frumosului să o facă într-un mod deosebit. Dar realitatea este că nu întotdeauna se întâmplă acest lucru în toate bisericile. Ce este de făcut? Cât să mă implic? Trebuie să slujească doar cei calificaţi? Este vorba de mândria unora? Cât îngăduim şi cât ne implicăm? Doamne dă-ne înţelepciune să dăm răspunsuri echilibrate!

Foloasele istoriei...

"Ce am auzit, ce stim, ce ne-au povestit parintii nostri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui si minunile pe care le-a facut."                                                                   Psalmul 78:3-4

 Această postare este dedicată în mod special celor care sunt pasionaţi de istorie. Teologia istorică este o ştiinţă deosebită care este axată într-un mod deosebit pe Istoria Bisericii. Câteva întrebari la care să medităm şi pe marginea cărora să discutăm:

• Care sunt beneficiile istoriei?
• Există o diferenţă între istoria din perspectiva creştină şi istoria materialistă?  
• Cum să scrii istoria fără să distorsionezi adevărul şi în acelaşi timp să nu te faci judecătorul oamenilor?
• Câte cărţi de istorie scrise de evanghelici cunoaşteţi (în mod special istoricuri de biserici locale)? 

 Provocarea este să răspundem la aceste întrebări până nu devine postarea o istorie :) Chiar dacă nu aţi fost pasionaţi de istorie poate aţi devenit în urma postării:)

Evanghelia = viaţa îngerilor?

 Unul din profesorii mei din liceu, mai exact cel de limba romană a venit odată la clasă să ne explice ce înseamnă evanghelia. A luat termenul din limba ebraică - eva care înseamnă "viaţă" şi termenul din limba greacă - anghelos care înseamnă "înger". Puse împreună cele două cuvinte ar însemna viaţa îngerilor. Este o greşeală fundamentală să asociezi doi termeni din limbi diferite pentru a defini un cuvânt. De exemplu: termenul POIANA ar fi format din termenul din limba găgăuză - POI - care înseamnă "cânt" şi termenul din limba română "ANA". Deci cuvântul Poiana înseamnă ANA CÂNTĂ. :):):)  
 EVANGHELIA este un termen din limba greacă care înseamnă VESTE BUNĂ. În literatura greacă clasică termenul de "evanghelie" era folosit pentru răsplata celui care aducea veşti bune.
Haideti să vorbim împreună despre această Veste Bună, ce cuprinde ea, ce caracteristici are şi cât este de credibilă.

http://vimeo.com/1863953

Cum să-mi fac prieteni şi să-mi păstrez prieteniile?

    Unii spun că prietenia este o floare rară, o specie pe cale de dispariţie, oare este adevărat? Prietenia despre care dorim să vorbim nu este amestecul acela de îndrăzneală şi nebunie, tupeu şi refugiu ieftin şi nici nu vorbim de înhăitarea la gaşcă. Tot mai mulţi oameni îşi găsesc foarte greu prieteni adevăraţi. Biblia vorbeşte despre prietenii şi este important să luăm aminte la acele lucruri.
   Cum să-mi fac prieteni? În primul rând cunoaşte-te pe tine foarte bine, pune-ţi viaţa în rânduială. Vezi cum vrei să-ţi trăieşti viaţa, ce principii, ce valori, ce obiceiuri ai sau vrei să ai. În al doilea rând caută oameni care au aceleaşi valori ca tine, aceleaşi principii şi acelaşi obiceiuri. Într-adevăr, niciodată nu vei găsi copia fidelă a ta însă în linii mari trebuie să aveţi acelaşi ţeluri. De exemplu: Dacă valoarea ta sunt hainele şi principiul tău este niciodată nu va trece o lună de zile până nu-mi voi procura o haină de firmă, cu siguranţă nu-ţi vei dori un prieten care nu pune accent pe hainele care le îmbracă. Dacă valoarea ta este fotbalul şi eşti gata să petreci tot timpul tău pe terenul de fotbal, cei care au aceleaşi valori îţi vor fi prieteni. Tensiunea apare atunci când trebuie să stabileşti care sunt priorităţile, unele valori sunt mai importante ca altele, unele activităţi sunt mai importante ca altele, unele persoane sunt mai importante ca altele în viaţa fiecăruia. În al treilea rând este important să stabileşti priorităţile. Iar ultimul pas este rugăciunea, numai Dumnezeu este cel care îţi poate da prieteni adevăraţi, El care cunoaşte inimile şi intenţiile tuturor oamenilor.
    Cum să-mi păstrez prieteniile? Câteva sfaturi. Nu idolatriza persoana respectivă. Conştientizează de fiecare dată ce fel de relaţie este cu persoana respectivă şi nu trece limitele relaţiei. Cedează când apar neplăceri în relaţie, desigur dacă nu este vorba de a negocia principiile, priorităţile, valorile şi obiceiurile bune. Tovărăşiile trebuie să fie acelea care să te ajute să le respecţi, nu care să te separe de ele. Roagă-te pentru prietenii tăi, poate de cele mai multe ori eşti singurul om care se roagă pentru ei.
    Prietenia lui David şi Ionatan sunt un caz în care se pot evidenţia aceste lucruri spuse mai sus. Credeţi că mai pot exista astăzi prietenii adevărate? Dacă îl avem pe Dumnezeu ca Prieten de ce mai avem nevoie de alţi prieteni? Care sunt textele biblice care vorbesc despre prieteni? Şi desigur aştept sfaturi pentru cele două aspecte: închegarea unei prietenii şi dăinuirea prieteniilor.

Părtăşia în familie...

     Părtăşia în familie este o virtute creştină sau este o poruncă din Scripturi? Există în Biblie porunci, învăţături sau cazuri care vorbesc despre părtăşia în familie? Când m-am botezat îmi doream aşa de mult să stau cu cineva din familia mea să putem să ne rugăm, să citim din Scriptură, să cântăm împreună, să medităm la bucuriile veşnice care se află înaintea tronului de har şi îndurare a lui Dumnezeu.

     Puritanii au fost oameni care au hotărât să ducă o viaţă în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei sunt consideraţi ca fiind aceia care au dăruit Angliei - Familia. Philip Spener este cel care a iniţiat mişcarea pietistă în cadrul bisericii reformate din Germania. Pietiştii au dezvoltat şi au răspândit grupurile de casă, grupurile de studiu biblic. Desigur, ele sunt practici din vremuri străvechi însă ei le-au accentuat în viaţa lor ca discipline spirituale.

    Vremurile in care trăim sunt deosebit de grele, oamenii sunt aglomeraţi, nu mai au timp de nici de stat la masă împreună cu familia, de un timp de recreere împreună dar de un timp de părtăşie...

   Lucrurile care dorim să le discutăm sunt următoarele: Texte biblice (dacă sunt), principii, obstacole şi binecuvântările legate de timpul de părtăşie în familie.

Cuget deci exist, exist deci Dumnezeu există

      Apologetii creştini sunt aceia care apără credinţa, adevărurile fundamentale despre infailibilitatea Scripturii, existenţa lui Dumnezeu, dumnezeirea lui Isus Cristos, etc. Dintre aceştia fac parte Atanasie, Augustin, C.S.Lewis, Josh McDowell, Ravi Zacharias... Când Rene Descartes, filozof şi matematician francez, a fost chestionat de teologii de la Paris despre punerea la îndoială a lumii metafizice, acesta a răspuns că este necesar să abordezi în felul acesta problema dacă doreşti ca cei necredincioşi să aibă argumente solide să se convertească la creştinism. Astfel că într-o logică matematică acesta afirmă : cugetarea omului este dovada existenţei sale iar existenţa omului este dovada existenţei lui Dumnezeu.
     Rene Descartes a fost apologet creştin?

Ce simplu rezolvam problema lui Dumnezeu....

      Dumnezeu "moare" la un simplu calcul de-al nostru .
      Haideţi să luăm două adevăruri despre om:  nu este perfect si greseste cel putin o data in viata intr-un calcul matematic. Este posibil? Daca se dovedeste a fi gresit ce se intampla - il inviem inapoi pe Dumnezeu? Sofismul este cel care se bazează pe logică până la extremă, adică nu ţine cont şi de alte aspecte ce ţin de background. Iar daca nu se tine cont de context este foarte greu de combatut. Exemplu clasic: "Cand plouă se formează bălţi pe stradă - este o constatare. Sunt bălţi pe stradă înseamnă că plouă- este o concluzie."  Dacă s-ar ţine cont de context poate că ar fi mai uşor să depistezi că acele bălţi s-au format de la spălătoria auto de peste drum:)
     Dar haideţi să gândim puţin... dacă Dumnezeu e omnipotent - poate să facă să nu vrea niciodată să nu existe? Societatea postmodernă are alergie la afirmaţii absolute şi chiar la Absolut. Acest calcul doreşte să "creeze dezbinare" între atributele lui Dumnezeu. Omnipotenţa nu lucrează împotriva existenţei lui Dumnezeu sau a eternităţii lui Dumnezeu, sau a dragostei, imuabilităţii (neschimbabil), sau bunătăţii lui Dumnezeu. Isus Cristos spunea că o casă dezbinată împotriva ei însăşi este distrusă. Duhul de dezbinare nu are loc între atributele, calităţile sau caracteristicile lui Dumnezeu.

Cerul...

     Privind la linia de orizont, în care cerul parcă se uneşte cu pământul, se naşte dorinţa de a ajunge locul acela, se naşte speranţa pentru o lume perfectă. Insă atunci când descoperim că este imposibil să ajungem la acea unire a cerului cu pământul apare o dezamagire tainică. Am auzit odată pe cineva spunând că atunci când era mic credea că cerul este ca un capac peste pământ, pentru ca oamenii să fie ţinuţi închişi aici.
     Biblia vorbeşte despre viaţa veşnică, rai, cer, etc. Haideţi să găsim împreună textele din Scriptură care vorbesc despre cer în sensul amintit, adică nu ca firmament ci ca locul veşnic în care este prezenţa lui Dumnezeu. Deci, texte biblice despre cer, definiţii ale cerului, descrieri ale cerului... Nu puţini oameni intreabă de aceste lucruri, de la copiii care şi-au pierdut părinţii, adolescenţii exploratori, tinerii care doresc argumente şi dovezi, adulţii care doresc o altă viaţă şi bătrânii care se întreabă încotro se duc din această lume.
    Fiind cu gîndul la cele veşnice, nu la cele de pe pământ,, vom ţine ispitele la o parte; gândindu-ne la locul de răsplătire vom găsi motivaţia de a trăi curat şi adâncindu-ne în Cuvânt vom găsi puterea de a învinge ispitele. Sunt puţine momentele în care cerul s-a deschis, mai puţine cele în care cerul s-a unit cu pământul dar haideţi totuşi să explorăm împreună acest subiect atât de legat de inima noastră. Cineva spunea odată la un act de botez că momentul în care nu vor mai exista oameni care să se boteze cerul se va închide. Deci, cerul e un loc minunat, plin de har şi slavă?

Waw, wow, waw.

http://www.youtube.com/watch?v=5N9t5qOSzCU

Fantastic, deşi pentru noi mirarea este greu de reactivat. Solomon se mira de lucruri mai "demodate" decat ceea ce vedem noi în această înregistrare: "Trei lucruri sânt mai presus de puterile mele, şi chiar patru pe care nu le pot pricepe: urma vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă, urma corăbiei în mijlocul mării, şi urma omului la o fată." Haideţi să judecăm corect - este vorba de sinucidere sau de bucuria pentru lucrurile lăsate de Dumnezeu pentru noi? Eu aştept comentariile voastre şi prefer între timp să stau la umbra unui copac bibliotecă:)

Om sărac, om sărac...

  Om sărac, om sărac mi-ai furat pâinea din sac, şi dau vina şi dau vina pe cumătra mea vecina - şi îndreptam degetul spre cine credeam noi că a tras biletul cu "om sărac". Acesta era un joc din vremea copilariei mele de pe meleagurile Aradului.
  Pe atunci nu ştiam noi foarte bine ce înseamnă sărăcia, responsabilităţile şi truda părinţilor dar sărăcia este o realitate din viaţa de zi cu zi. Când eşti sărac ispita de a fura este destul de pronunţată dar există provocarea de a rămâne în sărăcie un om cinstit şi mulţumit. Provocarea acestui articol este de a privi fiecare în frigiderul nostru, în portmoneul nostru, în şifonierul nostru, în pantofarul nostru, în "garajul" nostru (dacă le avem! :) ) si de a ne evalua dorinţele, nevoile şi binecuvântările primite din mâna lui Dumnezeu. Comparaţia cu alţii este păgubitoare însă există totuşi o sărăcie justificată (bolnavi, văduve, etc). Scriptura admite în multe cazuri faptul că există oameni săraci dar de asemenea sunt menţionate şi scopurile pentru care este îngăduită sărăcia de către Dumnezeu. 
  Vă invit să intrăm în "pădurea bibliotecă" şi să ne stoarcem mintea în a descoperi câteva scopuri pentru care este îngăduită sărăcia. Dacă evităm o asemenea provocare în continuare vom fi expuşi la a da vina pe alţii mai bogaţi sau mai săraci, vom fi ispitiţi chiar să ne "recuperăm" ceea ce nu am pierdut niciodată. Dacă însă vom descoperi beneficiile sărăciei, nu ne vom complace în ea ci vom fi mulţumiţi şi recunoscători Celui de la care se pogoară orice dar bun şi desăvârşit.
 "Am mai văzut următoarea înţelepciune sub soare, şi mi s-a părut mare. Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o, şi a ridicat mari întărituri împotriva ei. În ea se afla un om sărac dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac. Atunci am zis: Mai bună este înţelepciunea decât tăria" (Eclesiastul 9:13-16a).

Bun, ati venit...

Atunci sa incepem. - Aceste cuvinte dau curs imaginatiei noastre intr-o sala de clasa la inceputul orei de matematica sau pe un teren de sport la inceputul unei ore de educatie fizica. Nu ar fi exclus nici o sala de conferinte in care participantii sunt asteptati dupa o pauza de ceai. Totusi locul acesta nu este nici o sala de conferinte, nici o sala de clasa nici un teren de sport ci este taramul in care cartile de teologie sistematica, biblica si istorica (si nu numai) sunt asezate in rafturile scobite in trunchiurile copacilor din padure. Acesta este mediul potrivit pentru a discuta aceste subiecte in racoarea zilelor de primavara. Desi este o "padure biblioteca" nu se doreste a fi o jungla ci un loc al bunului simt, al creativitatii si al promovarii valorilor si principiilor crestine. Deci - inainte cu indrazneala.